Invitați:
Beáta Siklodi
asistent manager la Muzeon – Muzeul de Istorie a Evreilor din Cluj-Napoca. Este licențiată în Turism Cultural și deține un masterat în Cercetarea și Valorificarea Patrimoniului Cultural, ambele absolvite în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.
În timpul studiilor de masterat a început să facă voluntariat la Muzeon, iar interesul pentru conceptul și activitatea muzeului a determinat-o ca, după absolvire, să se alăture echipei cu normă întreagă. De asemenea, face parte din EMKISZ (Organizația de Tineret a Societății Maghiare de Cultură din Transilvania).
Parcursul său profesional și academic reflectă interesul pentru conservarea și valorificarea patrimoniului și pentru rolul muzeelor în păstrarea și transmiterea trecutului către generațiile viitoare.
Alexandra Damian
expert în comunicare, cu o experiență de peste 10 ani în comunicarea digitală, colaborând cu instituții precum Muzeul de Artă Cluj-Napoca și festivaluri precum TIFF, Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, Wonderpuck etc. Este co-fondatoare a proiectului interetnic de umor HungaRomânisme și co-organizatoare a seriei de evenimente publice “Românii și maghiarii în oglinda trecutului comun”.
Gabriel Girigan
profesor de istorie cu experiență în proiecte educaționale și internaționale interdisciplinare, la intersecția dintre istorie, geografie și antropologie. A fost implicat în proiecte dedicate istoriei Mării Negre și relației dintre societate, natură și schimbările climatice. A activat în cadrul Centrului de Excelență Cluj, prin activități pentru elevii de gimnaziu, și a colaborat cu Cinema ARTA în proiecte de educație cinematografică pentru liceeni. A dezvoltat colaborări între mediul universitar și cel preuniversitar pe teme de istoria mediului și schimbări climatice. Cercetările recente vizează istoria pădurilor din România și Europa de Est, precum și precaritatea muncii forestiere în contextul tranziției verzi. Promovează o abordare a educației istorice bazată pe interdisciplinaritate, cercetare și conectarea trecutului la provocările societății contemporane.
Ferencz Loránd
are 23 de ani și, începând din această toamnă, va urma programul de masterat în Gastronomie, Nutriție și Dietetică la USAMV Cluj. Este absolvent al programului de licență Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, iar ulterior a studiat timp de un an la Facultatea de Istorie, în cadrul specializării Cercetarea și Valorificarea Patrimoniului Cultural.
De doi ani și jumătate lucrează ca ghid de turism, atât pentru grupuri din România, cât și pentru grupuri din străinătate. La Cluj, a inițiat, în cadrul Asociației Mathias Corvinus Collegium, un proiect prin care a organizat pentru studenți excursii și vizite tematice dedicate istoriei, etnografiei și arhitecturii, în Cluj-Napoca și în localitățile din împrejurimi. De un an și jumătate este agent de turism al Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca.
Este pasionat de istorie, istoria artei, geografie, științele naturii, drumeție și ciclism. Este, de asemenea, membru al Societății Carpatine Ardelene, în cadrul căreia a participat la și a organizat excursii în Transilvania.
Moderator:
Valer Simion Cosma
istoric și antropolog, director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Cercetările sale se concentrează asupra istoriei sociale și culturale a lumii rurale, modernizării, naționalismului, religiei vernaculare și memoriei, cu un interes special pentru Transilvania. Este inițiator și coordonator al mai multor proiecte de cercetare și intervenție culturală dedicate lumii rurale și relației dintre cercetarea academică, patrimoniu și comunități. De-a lungul ultimilor ani a dezvoltat proiecte care aduc istoria și cercetarea socială în dialog cu publicuri din afara mediului academic.